Împreună cu Uriaşii de Piatră pe spinările Muntelui Mare, sit Natura 2000, 19-23 august 2015
Pentru că nu există vreme rea la munte, doar turiști pregătiți necorespunzător, un grup de 20 de elevi din Săcele și Mateiaș, au arătat că sunt echipați și pregătiți să devină Junior Ranger chiar dacă prognoza meteo pentru tabăra din Stațiunea Muntele Băișorii a fost una cu ploi zilnice.
Au venit aici să afle despre legendarii Uriași de Piatră care, împreună cu membrii Albamont, au grijă de plantele și animalele din Situl Natura 2000 Muntele Mare. Pentru început am făcut cunoștință prin mai multe jocuri de tabără după care, împreună cu Lucian Macaveiu, directorul custodiei ariei protejate, am descoperit prin imagini și povești interesante, despre ceea ce face Muntele Mare să fie inclus în rețeaua de arii protejate Natura 2000.
Și pentru că această tabără a fost sub semnul apei (ploii), am făcut o drumeție în a doua zi până la zonele umede, molhașurile, din zonă. Am făcut cunoștință cu planta carnivoră roua cerului am învățat de ce sunt importante molhașurile.
În altă zi, pentru a crește adrenalina, participanții și-au încercat îndemânarea și curajul la Parcul de Aventură Adrenalin Park din Făgetul Clujului prin trasee aeriene și tiroliană.
Nu putea să lipsească drumeția din programul nostru și am ales să vizităm Rezervația Naturală Scărița Belioara, una dintre cele mai importante și valoroase rezervații botanice de la noi din țară. A fost un traseu dus-întors de 6 ore, pe poteca marcată cu cruce albastră. Efortul ne-a fost răsplătit cu priveliștea cuprinzătoare asupra Munților Trascău și Metaliferi care se vedeau dincolo de Valea Arieșului.
Tabăra s-a încheiat cu un foc de tabără cu cântece la chitară, carnați prăjiți, bezele și multă voie bună.
Vizitează și albumul foto aici