Concursul lansat la începutul lunii mai și-a găsit câștigătorii!

La invitația lansată de noi, au răspuns 16 echipe entuziaste, creative și în primul rând, interesate de natură. La jurizarea proiectelor au participat membrii echipei Propark, reprezentați ai Asociației Ecouri Verzi, cadre didactice din județe variate și membrii clubului Junior Ranger ”The wolves” din Brașov.

Din punctul nostru de vedere, au câștigat toate echipele înscrise, prin simplul fapt că au avut parte de activități antrenante și noi. Cei mai mulți au făcut excursii în ariile protejate alese pentru prezentare și suntem convinși că s-au bucurat din plin de ieșire. Ne-au surprins plăcut jocurile propuse și proiectele dezvoltate de aceștia. Felicitări tuturor!!

Din păcate însă, putem premia cu promisele tabere Junior Ranger doar 5 echipe. Iată lista câștigătorilor și locațiile către care se vor îndrepta aceștia în următoarele două luni.

Nr. crt.
Denumirea echipei  Denumirea proiectului  Locațiile Taberelor Junior Ranger 
 1 Mini eco MINI-ECO-DETECTIV ÎN P.N.D.J
https://youtu.be/B1ZmAPTEEnc
PN Lunca Mureșului 
 2 Zimbrișorii  „Povești din Vînători - Neamț” 
https://youtu.be/z_XFl6QIqHk
Munții Trascău 
 3 Floare de colț  Ceahlăul - un parc de legendă
https://youtu.be/P90QbjsXiGg 
PN Retezat 
 4 Gardienii naturii  Ziua Munților Țarcu 
https://youtu.be/laQkT-kYcW4
PN Bucegi 
 5 Împreună pentru natură  Soluții pentru arii protejate 
https://youtu.be/6CRTwkBdcQg
Muntele Mare 

 ”Vă mulțumim foarte mult pentru entuzisamul pe care ni l-ati transmis, pentru minunatele proiecte frumos documentate și prezentate, pentru bucuria și dorința de explorare pe care o aveti față de natură!”, Andra Croitoru, manager proiect.

Sperăm să avem ocazia, în viitoare proiecte, să oferim șansa de a lua parte la astfel de experiențe cât mai multor copii.