Sesiune de instruire - Educatori pentru Natură, la Predelut- Bran, 22-26 Iunie 2015

În perioada 22-26 Iunie 2015 ProPark Fundația pentru Arii protejate a organizat, la Predeluţ-Bran, al doilea curs de educație pentru natură la care au participat 14 cadre didactice selectate de administratorii ariilor protejate partenere în proiect. În cadrul sesiunii, au fost prezentate instrumente şi materiale existente la nivel naţional de educaţie ecologică şi cum anume se pot utiliza acestea. Pentru aceasta au fost pregătite două sesiuni speciale de prezentare a Bibliotecii Virtuale a Naturii şi a programului Paşaportul Copiilor pentru Arii Protejate.

Am organizat o sesiune de introducere în contextul ariilor protejate din România, tipologia acestora şi care este rolul şi importanţa lor, interpretarea naturii și animația pentru natură, metoda proiectului de animație, etc. O excurise de o zi a fost organizată în Parcul Naţional Piatra Craiului urmărind două poteci tematice unde Adrian Ciurea ne-a însoţit şi ne-a povestit despre aria protejată vizitată.

Am continuat de prezentat manualul de educație ecologică și arii protejate pentru învățători şi l-am testat împreună cu profesorii prin realizarea a 6 activități propuse.

Împreună cu participanţii am continuat sa găsim idei pentru promovarea programului de educaţie ecologică în şcoli și transformarea acestuia într-un program pe termen lung și de mare impact.

În încheierea cursului, a avut loc o sesiune de prezentare pe grupe a unor activități educative pe teme alese sau propuse. Programele elaborate de către participanţi vor fi încurajate să fie prezentate la clasa, alături de trainerii cursului care vor merge în şcolile fiecărui participant pentru o sesiune de lecții demonstrative.