

Parcul National Retezat
![]() |
Parcul Naţional Retezat este un tărâm fermecat, cu ochi albaştri. Este o lume a lacurilor presărate printre piscuri semeţe, a genţianelor, smirdarului şi a altor mii de plante, a sprintenelor capre negre căţărate pe stânci, a ursului mormăitor, ascuns prin zmeuriş, a lupului sfios şi grijuliu cu puii lui, a marmotelor gălăgioase şi jucăuşe. Este o lume plină de viață. Parcul Național Retezat este un loc special fiindcă are 80 de ochi albaştri cele 80 de lacuri şi tăuri în care se oglindeşte albastrul cerului; fiindcă cel mai întins lac glaciar din România lacul Bucura se găseşte în mijlocul Retezatului; fiindcă şi cel mai adânc lac glaciar din România lacul Zănoaga se găseşte tot în Retezat; |
fiindcă sunt peste 20 de vârfuri mai înalte de 2000 de metri; fiindcă este locul care te provoacă să descifrezi misterul care învăluie vârful Gugu sau să desluşeşti de unde vine “aerul” straniu al Tăului dintre Brazi; fiindcă e ciudat ca în acelaşi masiv să găseşti un relief tipic glaciar, cu văi, lacuri şi circuri glaciare, dar şi calcare împânzite de chei, peşteri şi avene; fiindcă locul este izvorul multor legende şi poveşti fascinante despre flăcăi viteji, domniţe suave, haiduci cu milă faţă de cei oropsiţi, zmei înaripaţi şi ... dinozauri pitici.
Cum ajungem?
- Drumul național DN66A pe ruta: Vulcan Lupeni Câmpu lui Neag;
- Din drumu E79 ruta Simeria Petroșani:
- Drumul Nucşoara Cârnic
- Drumul de pe Lăpușnicu Mare (Gura Apei Gura Bucurei)
Puncte de informare si centre de vizitare
Centre de vizitare la Nucșoara și Ostrovel.
Poteci de drumetie si Poteci tematice
Trasee tematice:
În Retezat și în jurul lui vă așteaptă câteva trasee interpretative interesante.
Trasee cu enigme și ghicitori:
- "Caprele negre și vecinii lor" PietreleValea StânișoaraCulmea Lolaia Pietrele;
- "Natura, oameni si istorie" Centrul de vizitare Nucsoara observator Cartog Cetatea Mălăiești Peștera Lotrilor;
- "Viețuitoarele de lângă noi"" Carnic Capu Dealului Cârnic
- Traseu interpretativ "Spre Castelul din Carpați" viaduct Nucșoara Cetatea Colț;
- Traseul tematic "Calea Lupului" Cârnic Pietrele Bucura Câmpu lui Neag sau în sens invers
Trasee turistice:
Trasee cu plecare de la Râuşor:
- Râușor Șaua Ciurila Cabana Pietrele; Marcaj: cruce albastră.
- Traseul Educativ Râușor Culmea Lolaia; Marcaj: cruce albastră.
- Râușor Refugiul Stevia Lacul Stevia; Marcaj: bandă roșie.
- Râușor Refugiul Stevia Șaua Lolaia Vârful Retezat; Marcaj: bandă roșie.
Trasee cu plecare din Baleia:
- Baleia – Şaua Gorova – Culmea Lănciţa – şaua Vârful Mare – lacul Galeş – Cabana Pietrele; Marcaj: bandă roşie până în şaua Vârfului Mare, triunghi roşu până la Cabana Pietrele
Trasee cu plecare de la lacul Bucura:
- Lacul Bucura Vârful Peleaga (23h) – Curmătura Bucurii Lacul Bucura; Marcaj: bandă galbenă; Vârful Peleaga Curmătura Bucurii banda roșie
- Lacul Bucura – Curmătura Bucurii – Vârful Bucura II Mare – Poarta Bucurii – Tâu Porții Lac Bucura; Marcaj: Bandă albastră – Curmătura Bucurii Banda Roșie Vârful Bucura II; Bandă galbenă – Vârful Bucura II Tăul Porţii – lacul Bucura
- Lacul Bucura – Tâu Porții Tău Agațat Lacul Viorica – Lacul Bucura; Marcaj: Banda galbena –Tâu Porții ; Punct Roșu Lacul Bucura
- Lacul Bucura – TăulAgăţat Şaua Judele – Vârful Slăvei –Şaua Slavei – Lacul Lia Lacul Bucura; Marcaj: Punct Roşu Şaua Slavei triunghi Roşu şaua Slăvei
- Lacul Bucura – Curmătura Bucurii – Cabana Genţiana Cabana Pietrele; Marcaj: Bandă albastră
Trasee cu plecare de la Câmpuşel:
- Câmpuşel DN 66 – Cheile Scorotei Stâna Scorota; Marcaj: Punct galben
- Câmpuşel – Piatra Iorgovanului; Marcaj: Triunghi Galben
Trasee cu plecare din Câmpu lui Neag
- Câmpul lui Neag – Cheile Buţii – Cabana Buta; Marcaj: Cruce roşie
- Cabana Buta Şaua Plaiului Mic Poiana Pelegii; Marcaj: Cruce roşie
- Cabana Buta – Şaua Plaiul Mic – Piatra Iorgovanului; Marcaj: Cruce roșie pînă în șaua Plaiului Mic, Bandă roșie spre Piatra Iorgovanului
Trasee cu plecare din Cârnic Pietrele
- Ohaba de sub Piatră Cârnic; Marcaj: bandă albastră
- Cârnic – Cabana Pietrele; Marcaj: bandă albastră
- Cabana Pietrele Cabana Genţiana; Marcaj: bandă albastră
- Cabana Pietrele – Lacul Stânişoara – Şaua de Vară – Vârful Retezat; Marcaj: Triunghi albastru
- Cabana Pietrele Creasta Lolaia Vârful Retezat; Marcaj: Bandă galbenă
- Cab.Pietrele – Creasta Lolaia –Vârful Retezat Șaua de vara Retezat Vârful Bucura – Poarta Bucurii Tâul Porții Lac Bucura; Marcaj: Bandă galbenă până în Vârful Retezatbandă Roșie până în Vârful Bucura Bandă galbenă prin Poarta Bucurii Lac Bucura
- Cabana Pietrele Șaua Lolaia Complex Râușor; Marcaj: Cruce albastră
- Cabana Pietrele Cabana Gențiana Șaua Bucurii Lacul Bucura; Marcaj: Bandă albastră
- Cabana Pietrele – Cabana Genţiana – Curmătura Bucurii – Lacul Bucura Vârful Peleaga; Marcaj: Bandă albastră + Bandă roșie din Curmătura Bucurii până pe Vârful Peleaga
- Cabana Pietrele – Cabana Gențiana – Curmătura Bucurii – Lacul Bucura Vârful Peleaga – Vârful Păpuşa – Porţile Închise – Lacul Galeş – Cabana Pietrele; Marcaj: Bandă albastră + Bandă roşie din Curmătura Bucurii până pe Vârful Peleaga, Bandă roşie Vârful Păpuşa Porţile Închise
- Cabana pietrele Lacul Galeşu (33 1/2h) Şaua Vârfului Mare Vârfu Mare; Marcaj: Triunghi roşu
- Cabana Pietrele Tău dintre Brazi; Marcaj: Triunghi roşu
- Cabana Pietrele Cabana Genţiana Curmătura Bucurii Lacul Bucura Poiana Pelegii Şaua Plaiu Mic Cabana Buta Câmpu lui Neag; Marcaj: Bandă albastră
Trasee cu plecare din Gura Apei:
- Gura Apei Crucea Trăsnitului; Marcaj: punct galben
- Gura Apei Valea Lăpuşnicu Mare Şaua Plaiu Mic Cabana Buta: punct albastru, 89ore, iarna greu accesibil
Trasee cu plecare din Stâna de Râu:
- Pui – Stâna de Râu
- Stâna de Râu Şaua Custurii; Marcaj: Triunghi albastru
- Stâna de Râu Şaua Custurii Vârful Păpuşa; Marcaj: Triunghi albastru, cruce albastră,cruce galbenă din şaua Custurii pe virful Papusa
- Stâna de Râu Şaua Custurii Vârful Custura; Marcaj: Triunghi albastru, cruce galbenă din şaua Custurii
Trasee cu plecare de la Gura Apei / Lăpuşnicu Mare:
- Gura ApeiVirful Zlata –Arades Lacul Zanoaga; Marcaj: Cruce albastra
- Gura Apei Cab. Rotunda Poiana Pelegii; Marcaj: Punct albastru
- Gura Apei – Drumul forestier Riu Ses – Piriul Corciova – Saua Iepii; Marcaj: Triunghi rosu
- Lunca Berhina – Crucea Traznitului Lac Zanoaga; Marcaj: Banda galbena pina in Crucea Traznitului – cruce albastra Lac Zanoaga
- Lunca Berhina – Crucea Traznitului Saua Slaveiului Lac Bucura; Marcaj: Banda galbena
- Lunca Berhina Saua Stanuleti –Piatra Iorgovanului; Marcaj: Triunghi rosu
- Poiana Pelegii – Saua Plaiul Mic Piatra Iorgovanului(33,30h) – Saua Stanuleti Virful Moraru Herculane; Marcaj: Cruce Rosie pina in Saua Plaiului Mic – Banda rosie pina in Virful Morarul
- Poiana Pelegii – Saua Plaiului Mic Virful Custura; Marcaj: Banda rosie
- Poiana Pelegii Saua Plaiul Mic – Cab. Buta –Cimpul lui Neag; Marcaj: Banda albastru si cruce rosie
- Poiana Pelegii Lac Bucura; Marcaj: Banda albastra
Trasee cu plecare din Gura Zlata:
- Gura Zlata lacul Zănoaga; Marcaj: Triunghi roşu
- Gura Zlata lacul Zănoaga Şaua Judele lacul Bucura; Marcaj: Triunghi rosu Punct rosu de la Lac Zanoaga
- Gura Zlata lacul Zănoaga – Gura Apei; Marcaj: Triungi roşu Cruce albastră de la intersecţia din platoul Arades
Sediul
Sediul Administrația Parcului Național Retezat (APNR), România, localitatea Nucșoara, nr. 284, com. Salașu de Sus, jud. Hunedoara, cp 337423
Unde gasim stampila si Pasaportul copiilor pentru arii protejate
RNP Romsilva Administrația Parcului Național Retezat RA
Adresa: Centrul de Vizitare al Parcului Național Retezat, nr. 284, Nucşoara, com. Sălașu de Sus, județul Hunedoara, 337423
Persoana de contact: Alin Ivașcu
Telefon: 0726184125
E-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.