

Geoparcul Platoul Mehedinti
![]() © APNA |
Geoparcul Platoul Mehedinți, pare a fi un tărâm cufundat în poveste, aflat sub o baghetă magică, pusă pe șotii, care a transformat relieful când parcă asemeni munților, cu stâncării golașe, cu văi adânci, versanți abrupți, chei, când apoi asemeni dealurilor cu culmi domoale, netede, joase, cu așezări omenești. Aceeași baghetă parcă te poartă pe cărări știute numai de ea, ca să descoperi priveliști deosebite. Astfel, poți admira minuni ascunse în bezna peșterilor: |
Topolnița, Epuran, Bulba, Isverna, chei spectaculoase: Cheile Coșuștei, Cheile Topolniței, parfumul îmbătător al liliacului în Pădurea de liliac Ponoarele, scorpioni mici, unduiri de șarpe, fluturi în zbor plăpând multicolor, triluri de măcăleandru, urme de urs. Alături de frumusețile naturii, poți suprinde fărâme de istorie străveche, îmbinate cu monumente de arhitectură populară: biserici, troiţe, case tradiţionale sau mori, dar și datini, obiceiuri străvechi și meșteșuguri tradiționale.
Cum ajungem?
Puncte de informare si centre de vizitare
În Geoparcul Platoul Mehedinţi sunt 4 patru puncte de informare turistică, stabilite în următoarele localităţi: Sisești, Ponoarele, Obârșia Cloșani și Cireșu.
Poteci de drumetie si Poteci tematice
Trasee turistice
- Mănăstirea Topolniţa – Peştera Topolniţa
- Schitul Topolniţei – Cetatea Grădeşti – Pădurea Borovăţ – Biserica Păuneşti
- Obîrşia Cloşani – Cornetul Obîrşiei – Izbucul Brebinei – Obîrşia Cloşani
- Bala – Valea Iupca – Piatra Corbului – Valea Homului – Moara de la Buşeşti – Dîlma – Runcşor – Rudina – Bala
- Orşova – Creasta Mehedinţi
- Iloviţa – Vîrf Meteriz
- Cabana Muşuroane – Podeni
- La Ciucioare – Podeni
- Balta Cerbului – Gorbenţi
- Podul Ţăsnei – Cheile Ţăsnei – Costeşti
- Podul Tâmna Valea Tâmna – Crovul Mare – Isverna
- Podul Tâmna – Podul Beletina
- Podul lui Dumnezeu – Câmpul de lapiezuri – Zăton
- La Varniţă – Gaura lui Ciocîrdie – Peştera Femeii – Poiana Prosăcului
- La Varniţă (Peştera Topolniţa) – Cornetul Prosăcului – Peştera Epuran
- La Varniţă drum forestier – Întoarcerea Prosăcului
Sediul
Administrația Geoparcului Platoul Mehedinți
Adresa: Str. Traian nr.89, Drobeta Turnu Severin, Jud. Mehedinți
Unde gasim stampila si Pasaportul copiilor pentru arii protejate
Consiliul Județan Mehedinți / Directia Administrarea Geoparcului Platoul Mehedinți
Adresa: str. Traian, nr. 89, Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, 220132
Persoana de contact: Cirstea Gigi
Telefon: 0765829993
E-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.