Parcul natural Apuseni

© APNA
Sub foșnet de frunze, sub trosnet de vreascuri, sub adieri plăpînde sau rafale puternice, pasul ne poartă pe cărări de munte în Parcul Natural Apuseni. Urcînd prin desimea codrilor, prin pajiști multicolore, spre culmi înalte putem savura priveliști frumoase ce se deschid în fața ochilor în Culmea Cârligate. Măgura Vânătă, Piatra Galbenei. Apoi ne îndreptăm spre zone mai joase, la fel de frumoase: Poiana Florilor, Poiana Ponor, Poiana Vărășoaia, Șesul Padiș, spre chei impresionante cu versanți abrupți și văi înguste: Cheile Galbenei, Cheile Someșului Cald, Valea Ordâncușei, Valea Sighiștelului, pe care apa le-a săpat în calcar, de-a lungul timpului. Spectaculoase sunt și căderile de apă: Săritoarea Bohodei și Cascada Răchițele.

Uneori în curgerea ei zglobie, apa are chef de joacă, ici ascunzându-se adânc în măruntaiele pământului, pentru ca apărând mai încolo, ca din senin, să șușotească vesel. Apoi pasul ne poartă pe cărări ce coboară adânc într-o lume cufundată în tăcere, deranjată uneori de fâlfâitul liliecilor sau sunetul unui șuvoi de apă. O lume în a cărei beznă sunt îngropate comori nebănuite. Comori pe care însă nu le poți lua decăt în mintea și inima ta. Comori ce își dezvăluie înfățișarea în lumina firavă a lămpii. Spectacolul acestei lumi abisale îl poți descoperi în Peștera Urșilor, Avenul Borțig, Ghețarul Focul Viu, Ghețarul de la Vârtop, Cetățile Rădesei, Peștera Ghețarul Scărișoara, Platoul Lumea Pierdută și în multe alte peșteri și avene care se găsesc în Parcul Natural Apuseni.

Cum ajungem?

În Parcul Natural Apuseni se poate pătrunde de pe una dintre cele trei şosele care trec pe la periferia sa:

  1. Oradea – Huedin – Cluj-Napoca E60

Din Huedin, acces auto pe DJ761B la km 10, bifurcaţie spre Beliş-Fântânele (drum asfaltat) sau Răchiţele-Ic Ponor-Padiş (drum pietruit şi de pământ); Din Gilău, acces auto pe DJ108, spre Mărişel - Beliş-Fântânele.

  1. Oradea – Beiuş – Deva E79

Din Sudrigiu, pe drum judeţean, bifurcaţie spre Pietroasa - Boga - Platoul Padiş (drum pietruit şi de pământ) sau P. Urşilor şi Vl. Crăiasa (drum asfaltat).

  1. Ştei – Câmpeni – Turda DN75

Din Câmpeni, pe drum comunal, spre Valea Sighiştelului (drum pietruit); Din Satul de vacanţă Vârtop, spre Groapa Ruginoasă, Camping Glăvoi, Cheile Galbenei (pe trasee turistice); Din Gârda de Sus, spre Gheţarul Scărişoara, cătunul Casa de Piatră (drum pietruit), Cheile Ordâncuşii (drum asfaltat).

Puncte de informare si centre de vizitare

  1. Sediul Administraţiei Parcului Natural Apuseni şi Centrul de vizitare Sudrigiu - în localitatea Sudrigiu, la aprox. 300 m de intersecţia E79 cu drumul spre Pietroasa - Chişcău - Peştera Urşilor, pe acest drum. R.N.P. - Romsilva Administraţia Parcului Natural Apuseni R.A. Loc. Sudrigiu, nr. 136, Com. Rieni, Jud. Bihor, 417419, România
  2. Centrul de vizitare Padiş. În Şesul Padiş, lângă cantonul silvic.
  3. Centrul de vizitare Doda Pilii. În cătunul Doda Pilii, la intersecţia drumurilor dinspre Răchiţele, Padiş şi Smida.
  4. Centrul de vizitare Gârda-Arieşeni. Pe DN75, între localităţile Gârda de Sus şi Arieşeni.

Poteci de drumetie si Poteci tematice

Trasee tematice:

“Arnica – Regina plantelor medicinale”.

Trasee turistice:

  1. Stâna de Vale – Şaua Bohodei – Fântâna Rece – Cârligatele – Şaua Cumpănăţelul – Piatra Arsă – Poiana Vărăşoaia – Cab. Vărăşoaia – Şesul Padiş – Depr. Bălileasa – Poiana Glăvoi (camping „La Grajduri”) – Poiana Căput – Barsa Cohanului – Şaua Poniţa – Vf. Vârtop – Şaua Vârtop (Pensiunea Alpin) - Vf. Piatra Grăitoare – Şaua Tarniţa Bihorului – Vf. Cucurbăta Mare (Bihorul); Lungime 39,5 km; Marcaj: bandă roșie (Magistrala 1).
  2. Stâna de Vale – Izvorul Minunilor – Canton Ciripa – Creasta dintre Valea Şutanu si Valea Moara Dracului – P-na Stânişoara –Piatra Tâlharului – P-na Onceasa – Piatra Arsă – Cab.Vărăşoaia; Lungime 21 km; Marcaj: bandă galbenă.
  3. (Stâna de Vale) –Culmea Baia Popii – Plaiul Fericii – Măgura Ferice – Sat Ferice; Marcaj: triunghi galben.
  4. Stâna de Vale – Pârtia Măgarul – Vf. Custurilor – Poiana Fântânele – Şaua Bohodei – (continuare pe Magistrala 1 Bandă roşie); Marcaj: cruce galbenă (Circuitul Custurilor).
  5. Sat Pietroasa – Valea Aleului – Poiana Aleului – Cascada Bohodei – Şaua Bohodei – P-na Boiului – Vl. Şerpilor – Vl. Aleului; Lungime 17 km (din care 4 km în circuitul propriu-zis); Marcaj:triunghi albastru (Circuitul Cascadei Bohodei).
  6. Sat de vacanţă Boga – Dl. Păltinetul – Vf. Fântâna Rece – Şaua Bohodei(continuare pe Magistrala 1 Bandă roşie); Marcaj: bandă albastră.
  7. (Camping Glăvoi) - Vl. Cetăţilor - Pârâul Sec - culme Chicera - Vl. Gârdişoara - cătun Casa de Piatră; Marcaj: cruce roșie;
  8. Sat Pietroasa – Vl. Crişului Pietros – Între Ape – Vl. Galbenei – Vl. Luncşoara – Cornul Poniţa – Vl. Cobleşului – Comuna Arieşeni; Marcaj: triunghi galben.
  9. Şaua Vârtop – Groapa Ruginoasă – Valea Cheia Rea – Vf. Grohoţilor – Vf. Faţa Goală – Ştei; Marcaj: bandă galbenă.
  10. Şaua Vârtop – Groapa Ruginoasă – Valea Cheia Rea – Vf. Grohoţilor – Vf. Faţa Goală – Ştei; Marcaj: triunghi albastru.
  11. Vl. Sighiştelului – Sodolul Laurului – Dl. Brusturi – P. Urşilor – Vl. Brusturi – Dl. Dosuri – Faţa Plaiului – P. Măgura – Vl. Sighiştelului – Sodolul Laurului; Marcaj: punct roșu (Circuitul Peşterii Urşilor).
  12. Cabana Vlădeasa – Şaua între Munţi – Vf. Nimăiasa – Vf. Micău – Gardul de Piatră – Piatra Tâlharului – Coasta Brăiesei – Şaua Cumpănăţelul – Piatra Arsă – P-na Vărăşoaia – Cabana Padiş – Şesul Gârzii – Apa din Piatră – Vf. Bătrâna – Poiana Călineasa – Capu Şanţului – Vf.Clujului – Cătun Ocoale – Pensiunea Scărişoara – Vl. Ordâncuşa – Gârda de Sus; Marcaj: bandă albastră (Magistrala 2).
  13. Piatra Grăitoare (cea din Masivul Vlădeasa, creasta vestică) – Poiana Onceasa – Vl. Alunul Mic – Camping Runcu Ars (Ponor); Marcaj: cruce albastră.
  14. P-na Vărăşoaia – P. Cetăţile Rădesei – Belvedere – Căpiţa – Vl. Someşului Cald – Peştera Honu – Peştera Uscată – la sud de Vf. Cuciulata – Peştera Cetăţile Rădesei (pe la balcoane) – Poiana Vărăşoaia; Marcaj: punct roșu (Circuitul Izvoarelor Someşului Cald).
  15. Cantonul forestier Padiş – Belvedere Piatra Boghii – Peştera Şura Boghii ( – deviaţie Punct roşu în cerc roşu către Cabana Vărăşoaia>); Marcaj: punct roșu.
  16. Cabana Padiş – Vf. Măgura Vânătă – Vf. Măgura Mică – Poiana Vărăşoaia; Marcaj: triunghi galben (Circuitul Măgurii Vinete).
  17. Sat Pietroasa – Între Ape – Sat de vacanţă Boga – Faţa Plaiului – Fântâna Roşie – Şaua Scăriţa – Şesul Padiş – Cabana Padiş; Marcaj: cruce albastră.
  18. Începe la locul de popas de la intersecţia traseelor Punct galben (Circuitul Galbenei) cu deviaţia Punct galben în cerc galben spre Piatra Galbenei – Peştera Neagră – Tăul Negru – Gheţarul de la Barsa – <deviaţie PGCG la Ponorul şi Peştera Zăpodie> – Depresiunea Bălileasa – Cabana Padiş; Marcaj: bandă galbenă (Circuitul Gropii de la Barsa).
  19. Cabana Padiş – Poiana Ponor – Vl. Cetăţilor - Dolina I - Portal Cetăţile Ponorului – Dolina II (opţional) - Dolina III – Balcoane – Vl. Cetăţilor - Camping Glăvoi – Cabana Padiş; Marcaj: punct albastru (Circuitul Cetăţilor Ponorului).
  20. Cabana Padiş – Poiana Ponor – Aven Borţig – Izbucul Galbenei – Cheile Galbenei – Poiana Florilor – Gheţarul Focul Viu – <deviaţie Piatra Galbenei> – Camping Glăvoi – Cabana Padiş; Marcaj: punct galben (Circuitul Galbenei).
  21. Cab. Padiş - P-na Rotunda - Ponor - Peştera Căput - Chei Căput - P-na Căput; Marcaj: triunghi roșu.
  22. Cab. Padiş - P-na Rotunda - versantul stâng al Pârâului Brădeţanului - Pârâul Ursului - Izvorul Rece - Avenul Gemănata - Avenul Negru - Avenul Acoperit - Avenul Pionierilor; Marcaj: cruce galbenă (Circuitul Lumii Pierdute).
  23. Cabana Padiş - Şesul Gârzii - Valea Gârdişoara - P. Gura Apei - P. Şura Popii - Izbucul de la Coliba Ghiobului - Casa de Piatră - <deviaţie la Izbucul Tăuz> - Valea Gârda Seacă - Gheţarul Scărişoara; Marcaj: triunghi albastru.

Trasee marcate existente care nu sunt supuse omologării:

  1. Cab. Vlădeasa - Vf. Vlădeasa - Pietrele Albe - Dl. Petrieni - Cab. Vlădeasa; Marcaj: punct roșu (Circuitul Vlădesei).
  2. Vl. Stanciului - Făget - Pietrele Albe - Dl. Petrieni - Cab. Vlădeasa - Dl. Chicera Orzaşcilor - Pr. Răcad - Vl. Zănoghii - Dosu Răcadului - Vl. Cetăţii - izv. Pr. Gingineasa - Vf. Ţiglău - Cascada Răchiţele; Marcaj: punct albastru(Circuitul Răchiţele).
  3. Sat Răchiţele - Dl. Măcrişului - Faţa - Vf. Ţiglău - Cascada Răchiţele - Vl. Stanciului - Sat Răchiţele; Marcaj: triunghi albastru.
  4. Sat Băiţa - DN 75 - Pietrele Negre - Vf. Ţapu - Groapa Ruginoasă - Vf. La Trei Morminţi - Sat de vacanţă Vârtop; Marcaj: cruce roșie.
  5. Sat Băiţa - Vl. Crişului Băiţa - Peştera Izvorul Crişului - Dl. Curbăluit - Şaua Vârtop; Marcaj: triunghi roșu.

Unde gasim stampila si Pasaportul copiilor pentru arii protejate

RNP Romsilva Administrația Parcului Natural Apuseni RA

Adresa: nr.136, Sudrig, județul Bihor, 417419
Persoana de contact: Laura Damian
Telefon: 0748126558
E-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.